Despre onoare

Acum doi articli spus-am ca societatea este, oriunde si oricand, esential aceeasi. Repartizarea calitatii umane transcende limitarile spatio-temporale. Societatea functioneaza dupa vechiul proverb "lupul isi schimba parul, dar naravul ba". Putem deci sa privim epocile glorioase ca momente in care omul inferior nu se vindeca prin civilizatie de calitatea sa josnica ci doar isi ajusteaza aparenta pentru razboiul de fatade.

Una din virtutile cele mai cantate in vremurile vechi era onoarea. Putem spune ca onoarea era propovaduita de catre capetele incoronate la fel cum erau milostivenia si smerenia de catre crestinism. Onoarea este una din trasaturile fundamentale ale modelului uman antic-medieval-premodern. Acest model este extinct, el a disparut odata cu nasterea epocii moderne. Fara onoare in portofoliul tau de calitati nu puteai sa treci drept erou bun in cantecele trubadurilor. Onoarea era deci inainte un mijloc de a castiga reputatie sociala si unul din telurile arborate cu demagogie de catre oamenii de stat. Astazi onoarea nu mai serveste in niciunul din aceste scopuri. Ea a disparut de pe firmament. Daca in vechime era expusa pana la vulgarizare, astazi nu mai primeste nici macar un minimum de atentie pentru a se mentine pe linia de plutire.

Intrebarea este ce a facut ca, undeva prin jumatatea intai a secolului XX, sa dispara aceasta calitate clasica. Sa cercetam deci cum a aparut. Onoarea se afla in stransa legatura cu razboiul. Cu cat razboiul ocupa un loc mai insemnat printre activitatile unei societati, cu atat este onoarea un mijloc mai bun de a parveni in ea. Aceasta latura a luptei solicitanta pentru barbatie este cea care il constrange pe individ sa se manifeste in neconcordanta cu sinele sau, sa isi surmonteze propriile interese in virtutea unei cauze mai inalte. Razboiul viril impune onoarea ca etalon intr-o societate. Primul Razboi Mondial a fost cauza declinului acestei laturi. Au aparut mitraliera si artileria. Duse au fost marsurile vitejesti de infanterie, atacurile la baioneta, figurile gigantice ce imbatau armia cu viziuni de glorie si ruina. Se intrevede epoca unui soldat viclean, efeminat, care poate sa distruga un regiment intreg fara sa-si arate fata. Primul Razboi Mondial a fost primul razboi in care lupta de la distanta a surclasat-o definitiv ca eficienta pe cea de apropiere. Un razboi in care artileria a produs de una singura 70% din victime. Odata cu Primul Razboi Mondial, adica momentul in care armele cu care un singur individ poate omori mai multi indivizi fara sa se puna in pericol au devansat celelalte arme, onoarea a intrat intr-un ireversibil declin, iar al Doilea i-a dat lovitura de gratie.